| Nume | Sissi, Femela |
|---|---|
| Localitate | Bucuresti |
| Telefon | 0720628413 |
| Trimite un mesaj pe email | |
| Actualizare | acum 2 ore |
| Etichete |
Sissi a intrat într-o cușcă-capcană din greșeală, acum câteva luni. De atunci, în afară de câmpul de unde a venit, cușca e singurul loc pe care îl cunoaște.
A fost sterilizată și, în primele două luni, s-a uitat la oameni doar din spatele grilajului, cu toată neîncrederea de care e în stare o pisică. Apoi, într-o zi, a hotărât că poate risca și s-a apropiat.
De atunci toarce de cum vine cineva să o mângâie, se joacă și, judecând după ochii ei albaștri, pare să știe foarte bine ce efect are asupra oamenilor. În brațe încă nu se lasă luată… e o etapă la care n-a ajuns, dar la care se poate ajunge cu răbdare. Altfel, e foarte cuminte și extrem de curată, ceea ce, într-o cușcă, nu e puțin lucru.
Nu știm cum s-ar înțelege cu alte pisici sau cum se descurcă într-o casă, pur și simplu fiindcă n-a avut ocazia să afle. Ce știm e că a făcut deja singură cel mai greu pas, iar restul drumului nu-l mai poate face între gratii.
De aceea căutăm, în primul rând, un foster: cineva cu răbdare, care să-i ofere o cameră liniștită și timp, ca să se obișnuiască încet cu oamenii și cu viața într-o casă, până e pregătită pentru familia ei. Sau, de ce nu, chiar familia ei, dacă sunteți genul de om care nu are nevoie de o pisică de canapea din prima zi și se bucură de fiecare pas mic.
Dacă vă gândiți la ea, am vrea să știți câteva lucruri:
– va fi pisică exclusiv de interior, atât pentru siguranța ei, cât și pentru cea a micilor animale sălbatice pe care, cu trecutul ei de pe câmp, cel mai probabil știe să le vâneze;
– plasele serioase la geamuri sunt obligatorii, cu atât mai mult pentru o pisică încă sperioasă (ca medic veterinar, am văzut prea multe pisici rănite din cauza plaselor de țânțari sau a geamurilor rabatate);
– pentru adopție se semnează un contract cu o organizație non-profit, iar clauza cea mai importantă e că, dacă din orice motiv nu mai poate fi ținută, se întoarce la noi. Nu cerem vizite, dar ne-am bucura de câte o poză.
Dacă îi puteți oferi un loc, chiar și temporar, trimiteți pe WhatsApp la 0720628413 sau în privat câteva rânduri despre voi și despre condițiile pe care ați putea să i le oferiți. Dacă nu răspundem imediat, revenim în cel mai scurt timp cu un răspuns. Mulțumim!
Vezi mai multe anunțuri de la Oana Vasiliu



Formular de adopție
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

