Anunț expirat!
Publicat acum 2 ani

Să fie oare timpul înfloririi?

Toate au fost la timp pentru Selma: la timp ea și un pui au fost salvați dintr-un subsol (când blocat, când descoperit), la timp i-a fost adoptat puiul, la timp, înainte de înghețuri, a primit găzduire într-o casă din care tot la timp a fost recuperată fiindcă nu era casa potrivită…

Numai familia așteptată de ea nu vine încă la timp: timpul solicitanților Selmei a fost fie unul deja scurs pentru cât timp are ea de oferit (a avut cereri de la persoane prea vârstnice), fie unul prematur (a avut cereri de la persoane care nu au mai avut vreodată o pisică și nu ar fi știut să-i ușureze acomodarea). Sau alții nu și-au făcut timp să o primească la ușă, ci s-au gândit că o primesc la metrou.
Selma are 1 an și jumătate, este liniștită, chiar statică, cuminte și tăcută, dar nu e potrivită pentru bătrânețe și singurătate! Ei îi place cu moderație joaca cu undița, cu jucării, cu un companion (motan sterilizat și inimos), îi place să fie periată și mângâiată, și merită o casă unde să îi placă.

Tocmai pentru că ea însăși este o pisicuță cu calități extrem de rare:
– blănița ei e tigrată în puncte (acest aspect este rarisim și prețios în rândul tigratelor!), cu inflexiuni cafenii, scurtă și fină, nu-i cade, iar bărbia e albă, cu un desen zâmbitor al buzelor
– este deosebit de grijulie la litieră (nu scormonește zgomotos, nu aruncă și nu sare cu nisip, pășește atent și insistă să acopere bine, chiar intră să acopere după alte pisici)
– talia ei e mărunțică
– Selma privește cu inteligență direct în ochi și anticipează manevrele omului
– e silențioasă, gingașă, elegantă, discretă

Pentru adopție (București, apartament, balcon închis și plase la geamuri): 0744650038.
(Pisicuța este sterilizată, vaccinată, testată Negativ, sănătoasă și cu carnet)



Vezi mai multe anunțuri de la


Formular de adopție

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să oferiți câteva detalii despre dvs. și mediul în care doriți să aveți grijă de pisica adoptată. De exemplu: Locuiți la curte sau la apartament? Ați mai avut sau aveți câini, pisici sau alte animale de companie?
Doriți să primiți pe email și alte oferte de adopții pisici din localitatea dvs.?
În cazul în care acest anunț nu mai este disponibil sau adopția nu se finalizează din diverse motive, publicarea cererii dvs. de adopție oferă ocazia altor persoane care au pisici de dat spre adopție în localitatea dumneavoastră să vă contacteze prin intermediul unui formular care va fi disponibil pe site, fără publicarea datelor dvs. de contact.
Vă rugăm să oferiți câteva detalii despre ce anume căutați să adoptați. Mascul, femela? Spuneți-ne dacă aveți preferințe pentru culori sau vârsta și cât de importante sunt pentru dvs.
This field is for validation purposes and should be left unchanged.