Anunț expirat!
Publicat acum 8 luni

Bună ziua,

Numele meu e Roni-Bocănilă şi sunt un Motan până-de-curând al străzii cu un costumaş foarte frumos, gri-tigrat, pe care Mămica mea mi l-a croit cu dragoste în burtica ei. Dar apoi am cunoscut greutăţile şi răutăţile lumii de afară, ale vieţii pe străzi, printre maşini şi oameni nepăsători, căutându-mi colţişoare în care să mă ascund măcar un pic de frigul iernilor, căutând mâncare şi apă şi ajutor.

Când guriţa mea s-a inflamat foarte mult şi nu am mai putut să mă hrănesc, am slăbit foarte mult, iar blăniţa mea s-a înăsprit. Simţeam cu teamă crescândă cum fiecare zi şi mai ales fiecare noapte a Toamnei devine tot mai rece, în timp ce starea mea fizică se deteriora tot mai mult şi mă simţeam tot mai plăpând.

Dar într-o seară de duminică nişte oameni buni m-au observat şi m-au chemat să intru în Transportorul pentru Pisici, iar eu, foarte blând, am avut încredere în ei.

Ajuns pentru prima oară într-o Cameră Caldă, am încercat să mănânc feluritele mâncăruri puse în faţa mea, dar inflamaţia din gură nu m-a lăsat şi, o dată în plus, m-am culcat flămând.

Dar a doua zi de dimineaţă, oamenii care mă luaseră din stradă m-au dus la un Cabinet Veterinar unde am primit Perfuzii şi Tratament şi am reuşit câte un pic, câte un pic să reîncep să mă hrănesc, fiind mult mai bine acum — şi fericit în fiecare zi că am un locşor cald, chiar dacă mic, dar ferit de Frigul de Afară.

Medicii de la Cabinetul Veterinar mi-au făcut şi Analize ale Sângelui, la care (spre liniştea mea !!) parametrii mi-au ieşit bine… dar la testul de FIV şi FeLV am ieşit FIV-pozitiv. Aşadar am în micuţul meu organism Virusul Imuno-Deficienţei Feline, ceea ce mă face mult mai vulnerabil în faţa bolilor şi a altor infecţii.

Aici la Cabinetul Veterinar mai pot sta doar câteva zile, deoarece cu toate reducerile şi amânările făcute de Personalul Cabinetului, costurile depăşesc posibilităţile oamenilor care m-au adus aici, iar căsuţele lor sunt deja pline de Pisici peste o limită a bună-stării fizice ale Pisicilor respective.

Dar m-am gândit cu căpşorul meu mic şi frumos să mă folosesc de faptul că eu sunt foarte blând, cuminte şi prietenos cu oamenii şi să îmi scriu un anunţ de adopţie în speranţa că un Om sau o Familie va dori să mă primească în Viaţa şi în Căsuţa sa şi să se bucure de mângâierile pe care voi încerca să le aduc drept recunoştinţă pentru grija ce mi-o va purta.

Vă aştept cu drag să mă contactaţi, să veniţi să mă vizitaţi şi, dacă simţiţi asta în sufletul vostru, să mă adoptaţi, pentru că mi-aş dori foarte mult să nu mă întorc Afară, în Frig.

Telefon/WhatsApp: 0723.671.954.
Email: [email protected].
Mulţumesc !!

Vezi mai multe anunțuri de la





Formular de adopție

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This field is for validation purposes and should be left unchanged.
Vă rugăm să oferiți câteva detalii despre dvs. și mediul în care doriți să aveți grijă de pisica adoptată. De exemplu: Locuiți la curte sau la apartament? Ați mai avut sau aveți câini, pisici sau alte animale de companie?
Doriți să primiți pe email și alte oferte de adopții pisici din localitatea dvs.?
În cazul în care acest anunț nu mai este disponibil sau adopția nu se finalizează din diverse motive, publicarea cererii dvs. de adopție oferă ocazia altor persoane care au pisici de dat spre adopție în localitatea dumneavoastră să vă contacteze prin intermediul unui formular care va fi disponibil pe site, fără publicarea datelor dvs. de contact.
Vă rugăm să oferiți câteva detalii despre ce anume căutați să adoptați. Mascul, femela? Spuneți-ne dacă aveți preferințe pentru culori sau vârsta și cât de importante sunt pentru dvs.