Pisoi negru

NumeNegrut, Mascul
Localitate Bucuresti
Telefon 0764774329
Email Trimite un mesaj pe email
Actualizareacum 3 săptămâni
Etichete



Bună tuturor! Sunt un pisoiaș mic de aproximativ o lună și jumătate și aseară urlam disperat prin cartier, în București. Din fericire, câinii nu m-au auzit, dar niște vecini drăguți m-au găsit și m-au luat de la scara. Acum mă simt puțin mai în siguranță, dar încă sunt foarte speriat și confuz.
Dar nu știu unde-i mămica mea, și frații mei nu erau prin zonă. Sunt singur, îmi caut o casuță doar a mea.

Am avut prima vizită la veterinar. Urmeaza deparazitările și, într-o scurtă perioadă, vom începe și schema de vaccinare. Deocamdată sunt mic, îmi place să mă joc, să pândesc oamenii și să stau pe păturici pufoase.

Sunt învățat la litieră. Îmi place mult să mănânc, să mă joc și să mă alint. Mi-aș dori enorm o căsuță a mea, pentru că am văzut cât de bine este să stai la căldurică și să ai ce să mănânci. Vreau să am parte de iubirea și căldura unei familii care să mă îngrijească și să mă iubească așa cum merit.

Vă rog, dacă puteți, luați în considerare că adoptarea unui pisoi ca mine înseamnă o responsabilitate de toată viața. Vreau să găsesc o familie adoptivă care să înțeleagă că aceasta înseamnă vizite medicale regulate, hrană adecvată și multă grijă și afecțiune. Eu sunt gata să ofer toată dragostea mea în schimbul unei case iubitoare.

Dacă simțiți că puteți să-mi oferiți un cămin cald și sigur pentru cel puțin 15 ani, vă rog, dați un mesaj mămicii mele temporare la numărul ăsta +40 764 774 329. Vă aștept cu drag!



Completează mai jos formularul de adopție pentru Negrut sau contactează telefonic autorul anunțului la tel: 0764774329


Formular de adopție