Ea este Flow, una din pisicutele invizibile ce-si duc traiul intr-un oras ostil si nepăsător. Sunt ca niște umbre, tot timpul in cautare de hrană și adăpost, evitând pe cât posibil contactul cu oamenii. Dar ea a fost văzută acum cateva luni, pe când era doar un pui, si s-a încercat apropierea în vederea prinderii cu cusca-capcana. Nu am reusit atunci, fiindcă era
mult prea speriată, tot timpul in alertă, dar am reusit sa o hrănim si sa-i stabilim un loc. De vreo luna am adus cușca în locul respectiv si i-am dat sa mănânce numai înăuntru. La început cușca a stat deschisă, fără usi, apoi doar cu una, iar final am.pregatit-o pentru capturare. A fost ușor, nici nu
s-a speriat foarte tare, fiindcă se obișnuise cu ea. Flow este singura pisicuță care si-a mâncat pateul în
timp ce era capturată. S-a panicat abia când ne-a
văzut si am transportat-o. La cabinet am aflat ca e
fetiță, lucru pe care doar îl bănuiam, tinerica, până
în 10 luni, negestanta, ceea ce a fost o surpriză, asa
ca am sterilizat-o si așteptăm să se imblanzeasca.
Ceva semne sunt, fiindcă nu este agresivă, doar
extrem de speriată… doi ochi mari si galbeni
tematori si întrebători. Se află în foster de aproape
o lună, sta intr-un balcon, ar vrea sa intre în casă,
unde se mai află două pisici, dar nu îndrăznește de
frica. Ne aflam si ea, si noi într-o situație aparent
fără ieșire, fiindca înapoi în stradă nu se poate
întoarce si nici nu este suficient de blândă pentru a
fi adoptată. Si totusi, singura soluție este adopția,
dar… găsim pe cineva dispus s-o facă? Cineva ca sa
stea în București, la bloc, care sa mai aiba
eventual.o pisicuță sau experiență în chestiunile
pisicesti, sa aibă multă răbdare si intelegere si sa-si
dorească nu o pisicuță de suflet, ci să salveze
sufletul unei pisici? Găsim o asemenea persoană în
tot Bucureștiul?
Flow este deparazitata, sterilizata, vaccinata, FIV/Felv negativ. Contact whatsapp mesaj tel 0726791891

Vezi mai multe anunțuri de la





Formular de adopție

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This field is for validation purposes and should be left unchanged.
Vă rugăm să oferiți câteva detalii despre dvs. și mediul în care doriți să aveți grijă de pisica adoptată. De exemplu: Locuiți la curte sau la apartament? Ați mai avut sau aveți câini, pisici sau alte animale de companie?
Doriți să primiți pe email și alte oferte de adopții pisici din localitatea dvs.?
În cazul în care acest anunț nu mai este disponibil sau adopția nu se finalizează din diverse motive, publicarea cererii dvs. de adopție oferă ocazia altor persoane care au pisici de dat spre adopție în localitatea dumneavoastră să vă contacteze prin intermediul unui formular care va fi disponibil pe site, fără publicarea datelor dvs. de contact.
Vă rugăm să oferiți câteva detalii despre ce anume căutați să adoptați. Mascul, femela? Spuneți-ne dacă aveți preferințe pentru culori sau vârsta și cât de importante sunt pentru dvs.