Anunț expirat!
Publicat acum 5 ani

🐾 A D O P T I E – B U C U R E S T I 🐾
3 P I S I C U ŢTE
MIAUNICA 🐱 ALMA 🐱 ZORRA 🐱

– Drăgălaşe, jucăuşe şi extrem de iubitoare 💛

– Deparazitate intern / extern, folosesc litiera

– Pot fi adoptate separat, sau împreună 👩‍👧‍👧

Cele trei micuţe superbe sunt pisicuţele lui MIMI, preluată de noi când năştea cei cinci pui superbi, în luna mai, în plină stradă, expusă riscurilor. Cei 6 au avut parte de peripeții teribile, în cele 5 luni de când i-am luat, dar din fericire, toţi au trecut cu bine peste, au fost trataţi, sprijiniţi, şi acum sunt vindecaţi, îngrijiţi şi iubiţi 💝

MIMI, Schatzi şi BlueBell (cei doi motănei) au ajuns în foster sau în adopţie, astfel încât vă rugăm să ne ajutaţi să le găsim căsuţe şi familii iubitoare şi fetelor Miaunica, Alma şi Zorra.

Sunt INCREDIBIL de ADORABILE, jucăuşe, pupăcioase şi inimoase, şi au nevoie de mult mai multă dragoste decât le putem oferi noi acum – deoarece avem în grijă încă multe pisicuţe salvate, cărora ne străduim să le găsim soluții / adoptatori.

Sunt deparazitate, intern şi extern, vom face tot posibilul să le efectuăm şi primul vaccin, sunt învăţate să folosească litiera şi sunt înnebunite să se joace şi să interacționeze cu oamenii.

Link-urile către anunţurile lor, aici:

❤ Zorra: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=511989736265992&id=139359813528988

🧡 Alma:
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=512858542845778&id=139359813528988

💛 Miaunica:
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=514645966000369&id=139359813528988

Vă rugăm, D I S T R I B U I ŢI anunţul!

Astfel pot avea mai multă vizibilitate şi pot ajunge să fie remarcate de Oamenii lor!

Adopție cu contract, apartament cu plase de protecție la ferestre, Bucureşti.

Contact pe pagina 🐾 Cat Savers 🐾 şi la 📲0766 762 983.

Multumim! 😻😻😻

Adresa de email: [email protected]
Telefon: 0766 762 983



iubesc foarte mult animalele

Vezi mai multe anunțuri de la


Formular de adopție

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să oferiți câteva detalii despre dvs. și mediul în care doriți să aveți grijă de pisica adoptată. De exemplu: Locuiți la curte sau la apartament? Ați mai avut sau aveți câini, pisici sau alte animale de companie?
Doriți să primiți pe email și alte oferte de adopții pisici din localitatea dvs.?
În cazul în care acest anunț nu mai este disponibil sau adopția nu se finalizează din diverse motive, publicarea cererii dvs. de adopție oferă ocazia altor persoane care au pisici de dat spre adopție în localitatea dumneavoastră să vă contacteze prin intermediul unui formular care va fi disponibil pe site, fără publicarea datelor dvs. de contact.
Vă rugăm să oferiți câteva detalii despre ce anume căutați să adoptați. Mascul, femela? Spuneți-ne dacă aveți preferințe pentru culori sau vârsta și cât de importante sunt pentru dvs.
This field is for validation purposes and should be left unchanged.