Pisici adoptate / Anunțuri expirate

Pisicuța Nuți in cautare de familie iubitoare

Anunț marcat adoptat sau expirat!
Publicat acum o lună

NumeNuți, Femela
Localitate Bucuresti
Actualizareacum o lună
Etichete

Pentru reactivarea anunțului, folosiți butonul "Sugerează o modificare"




Oameni buni și iubitori de animale, vă rog să mă ajutați să îi găsim o familie iubitoare lui Nuți. 🙏🏻 Numele i-a fost dat de către frumoasa echipă de medici care i-a salvat viața. Nuți le rămâne veșnic recunoscătoare, la fel și eu 🙏🏻 Pe Nuți am găsit-o pe stradă (Bucuresti, sector 4) în urmă cu două săptămâni, era gestantă. Cineva a dus-o să o sterilizeze, în ideea că e răul cel mai mic. Imediat după, lucrurile s-au complicat, operația nu a fost reușită, i s-au desfăcut firele 😔 Am găsit-o in stare gravă și am dus-o personal la cabinet, unde a fost operata iar. Acum se recuperează bine, Slavă Domnului. Să vă povestesc cât este de adorabilă 😺 Este o pufoasă in jur de 2 ani, tind să cred că cineva a pierdut-o, sau a abandonat-o, deoarece este foarte familiarizată cu apartamentul, face la litieră, este foarte cuminte și iubăreață. Este o pufoasă simpatică, ce pare sa fie o corcitură cu rasa Ragdoll. Pisica Ragdoll este probabil cea mai relaxată dintre toate rasele de pisici domestice. Acestea sunt de obicei mulțumite, nepretențioase și tolerează majoritatea situațiilor. Au un temperament extrem de blând și relaxat și sunt animale de companie loiale și devotate. Există o legendă veche care spune că aceste pisici sunt imune la durere, însă este complet neadevărat! Dispoziția lor relaxată este născută dintr-o natură foarte încrezătoare, nu din lipsa sentimentelor. Exact așa este și Nuți, blândă și bună din toate punctele de vedere, deși a trecut prin mult greu in ultima perioadă. 😿 Nuți are nevoie de un om sau o familie bună, care să ii ofere iubirea de care are nevoie, iar ea, vă asigur că poate face viața mai frumoasă oricui o întâlnește 😻 Încă se recuperează după cele două operații avute, dar se recuperează bine și, in tot acest timp, se gândește la viitoarea ei familie pe care abia așteaptă să o întâlnească 🫶 Undeva la finalul săptămânii viitoare 27-28 August, Nuți este pregătită să își întâlnească oamenii pe care o sa îi iubească necondiționat. Vă rog sa mă contactați pentru mai multe detalii, în cazul în care Nuți a reușit să vă fure inima și doriți să ii oferiți căminul de care are mare nevoie 🙏🏻