Pisică tortoiseshell sterilizată

NumeTigruța sau Miss Hiss, Femela
Localitate Bucuresti
Telefon 0753478712
Email Trimite un mesaj pe email
Actualizareacum 3 săptămâni
Etichete



prin spatele blocului i se spune tigruța, la veterinar a fost botezată miss hiss. e o pisică tortoiseshell pe care o hrănesc de aproape doi ani și care, în timpul ăsta, a fost bătută și alungată de la o scară la alta a blocului, de alte pisici sau vecini. nu m-a lăsat să o ating niciodată, dar și-a manifestat mereu în alte feluri afecțiunea: conducându-mă de multe ori până în fața ușii de la scară, iar în celelalte dăți urmărindu-mă deznădăjduită cu privirea în timp ce mă îndepărtam de ea și mă îndreptam spre casă, chiar și prin hâsâitul care după o vreme a devenit un fel de salut. a acceptat mereu în grădina scării care a devenit teritoriul ei pisicile nou-venite în cartier sau rănite, împărțindu-și mâncarea cu ele. primăvara asta, a adoptat și crescut doi pui abandonați de mama lor, iar apoi, când am reușit să le găsesc o casă, le-a simțit vizibil lipsa.

de curând, cu sprijinul Asociației pentru protectia animalelor Robi, am reușit să o prindem și să o internăm la o clinică veterinară, pentru că era de mai bine de un an bolnavă (de câteva ori chiar am crezut că nu mai poate fi salvată). se pare că are o răceală cruntă, care este tratată acum de medicii veterinari. evident că în condițiile acestea nu se mai poate întoarce în stradă după externare, pentru că s-ar îmbolnăvi imediat la loc. așa că îi căutăm căsuță.

are în jur de 2-3 ani (așa estimez, pentru că părea să fie o adolescentă de vreo 6 luni când am cunoscut-o, acum aproape 2 ani). va fi nevoie de multă răbdare până să îi câștigați încrederea, afecțiunea și permisiunea de a o smotoci (și cred că e și de înțeles după cele povestite mai sus), dar vă promit că e o pisică capabilă de multă iubire și că, odată ajunsă într-un mediu safe, va putea fi „îmblânzită”. iar prietenii de la Asociatia Robi s-au oferit să ajute viitoarea familie adoptivă cu consiliere telefonică gratuită, pentru ca procesul de adaptare să meargă cât mai bine.



Completează mai jos formularul de adopție pentru Tigruța sau Miss Hiss sau contactează telefonic autorul anunțului la tel: 0753478712


Formular de adopție