Pisica de 3 ani jumatate pentru adoptie
Femela, 3 ani jumatate,
Buna! Avem o pisica pe care am salvat o din Bucuresti in 2019 cand avea 4 luni. Vrem sa ii gasim alta locuinta pentru ca a inceput sa nu se mai inteleaga cu cealalta pisica pe care o avem din…
Publicat de 1111
Cleo, Femela, 5 luni,
fara nici o ezitate, se poate vorbi despre Cleo – are acel ceva’ imposibil de descris și pare mai mult un vis. Întrucât este deparzaitata ( interne/ extern), vaccinata & urmează a fi sterilizata, părinților adoptivi nu le mai rămâne…
iubesc foarte mult animalele
Publicat de adrrin
Nerra, Femela, 6 luni,
Nerra, o fetitza extrem, dar extrem de încântătoare, manierata, afectuasa, ce ia totul în serios ( mai ales sesiunea de cozonacit’), își caută părinți pe masura, dispusi să-i onoreze și să-i venereze toate calitățile.. 6 luni – carnețel de sănătate…
iubesc foarte mult animalele
Publicat de adrrin
Magri, Mascul, 7 luni,
Magri a fost adus la vet sub pretextul unui control de rutina – abandonat ulterior. Are doar 7 luni – in afara traumei emoționale ( stresat – debusolat – trist), este un motanel sănătos, blând și cooperant. Pt cei care…
iubesc foarte mult animalele
Publicat de adrrin
Byalo, Mascul, 1 an,
Timp de un an, Byalo (găsit pe când avea 6 luni)a avut o viață frumoasă. Cu toate acestea, destinul lui a ajuns la răscruce… Forțați de împrejurări, cei care l -au crescut se afla în imposibilitatea de a-i mai fi…
iubesc foarte mult animalele
Publicat de adrrin
Pui pisica – sector 6, Bucuresti
5 luni aproximativ,
Il adopta si pe el cineva? o sa vina frigul si nu are unde sa stea.. Puiul are cateva luni🥺 este destul de fricos, insa poate fi ademenit cu mancare 📍Sector 6, Bucuresti…
iubesc foarte mult animalele
Publicat de adrrin
Portocala, un cotoias minunat
Portocala, Mascul, 1 an si 2 luni,
Portocaliu, 1 an si 2 luni, castrat, deparazitat,linistit, tandru, sta in strada singur, sora lui geamana a fost adoptata, adora sa fie mangaiat, toarce, este o companie minunata…
iubesc foarte mult animalele
Publicat de adrrin
Motan tigrat torcacios și educat
Mascul, Un an,
Buna ziua! Acest motanel s-a tinut dupa mine pana la ultimul etaj! Din pacate cred ca a fost abandonat recent sau poate a fugit, in zona Calea Giulești 113, București, iar vremea de afara si faptul ca nu a trait…
Publicat de Plachideirina
Iliutza, Mascul, 10 luni,
Găsit pe strada și cazat într-un cabinet veterinar, își petrece tot timpul închis într-o cușcă. A fost botezat #Iliutza și cei de la cabinet l-au deparazitat, vaccinat, sterilizat. Are in jur de 1 an, este extrem de simpatic și foarte…
iubesc foarte mult animalele
Publicat de adrrin
Beauty, Mascul, 6 luni,
Pentru adopție responsabila in București/Ilfov, apartament, balcon închis și geamuri bine asigurate cu plase metalice sau plase speciale pentru pisici, de preferat cu alta pisica, contract de adopție. Beauty este deparazitat, are schema completă de vaccinare, este microcipat, testat Fiv/Felv…
iubesc foarte mult animalele
Publicat de adrrin
Cici, Femela, 1 an,
#Cici – o fata timidă, scoasă în stradă, împreună cu trei pisoi mici, din subsolul unui bloc care se anvelopa. A fost cazată într-un cabinet veterinar, deparazitată, sterilizata și are schema de vaccinare completă cu Purevax. ❗❗Nu mai poate rămâne…
iubesc foarte mult animalele
Publicat de adrrin
Alex, Mascul, 7luni,
Ofer spre adoptie un baiat pufos si dragut in varsta de 6 luni. Este Corona pozitiv si urmeaza tratamentul de eliminare cu GS. ‘ Anuntul este valabil pentru Bucuresti,apartament, balcon inchis si plase rezistente la geamuri. Doar pentru o familie…
iubesc foarte mult animalele
Publicat de adrrin
Nalla, Femela, 3 ani,
A fost odată ca-n povesti A fost ca niciodată Din rude mari, împărătești O prea frumoasă fată. Din păcate, pana acum, povestea ei nu a avut un final fericit, pentru că Nalla a fost abandonată de familia care a plecat…
iubesc foarte mult animalele
Publicat de adrrin
Milo, Mascul, 5 luni,
A fost salvat din strada și timp de două luni a locuit într-un cabinet veterinar, împreună cu mama și cei doi frați. A fost tratat, deparazitat, vaccinat și este testat Corona negativ. Anunțul este valabil pentru București/Ilfov, apartament, balcon închis…
iubesc foarte mult animalele
Publicat de adrrin
Pui pisică tărcată(și cu puțin portocaliu pe botic)
Botica, Femela, 5luni și jum,
Pui pisică 5luni și jum, deparazitată intern și extern, nesterilizată (fiind prea mică…), carnetul de sănătate și vaccinurile le pot susține eu. Dețin deja 3 pisici adulte, încă 2 pui mi-ar fi greu. Este cea mai blândă și afectuoasă pisică,…
Publicat de CipPop