6 Aug 2010

Povestea pisicutei Suzi

Povestea noastra a inceput acum doi ani, cam pe vremea aceasta, in luna lui Cuptor:
De catva timp zaresc in gradinita din fata blocului o pisicuta aurie, de 5-6 luni, fragila, stand colac tot timpul si parca aparandu-si fetisoara. Cand aude pe cineva scoate un mieunat mic, subtire. Ma uit mai bine la ea: are ochisorii inchisi, lipiti, fara indoiala are dureri. Incerc de cateva ori sa o prind ca sa o duc la doctor, dar pisicuta e foarte agila, aude bine de tot; nu te poti apropia de ea. Ii aduc mancare, bobite, pe care, chiar daca nu le vede prea bine, le gaseste prin iarba dupa miros. Trece o saptamana si pisicuta capata incredere, ma lasa sa ma apropii. O iau in brate intr-o seara tarziu si o aduc acasa, ca sa o pot duce la veterinar a doua zi. Cand se vede intr-o casa de om pisica se sperie foarte tare. Tare se sperie si rezidentii: motanul Petrica si Cleo, micuta birmaneza. Cred ca inca de atunci Petrica i-a pus gand rau intrusei. Pana la urma trece noaptea: ne linistim cu totii si adormim. A doua zi pisicuta este “internata” la dispensarul veterinar; este tratata, vaccinata si botezata. “Ati venit sa o vedeti pe Suzi? ma intreaba Domnul Doctor. “E cuminte”. Suzi a pierdut vederea la un ochisor, dar celalalt ochi s-a vindecat bine si apoi pisicuta s-a pus bine pe picioare. Se bucura de o vara frumoasa in gradinita blocului. Suzi a fost castrata si nu va mai avea pui, dar a adoptat un pisoias mic si negru si o vad uneori cum il spala tinandu-l autoritar cu labuta. S-au imprietenit si cu doamna cu catelul de la etajul trei si, cand ies ei la plimbare, Suzi si pisoiul negru ii urmeaza completand trupa. Suzi s-a imblanzit: nu se mai ascunde din calea oamenilor; dimpotriva le iese in cale, se gudura pe langa picioarele lor si le povesteste: mau-mau-mau-mau-mau. Cei mai multi o alinta, dar am vazut, de cateva ori, cum a fost lovita cu piciorul cand s-a apropiat prea mult de cineva. In fiecare dimineata cand plec la serviciu am buzunarul plin de boabe si incerc sa o hranesc: Suzi lasa mancarea si se tine dupa mine, doar-doar o mai primi o mangaiere. Ma simt raspunzatoare pentru soarta ei, pentru ca a devenit prea blanda si se apropie prea usor de oameni. In tot acest timp incerc sa-i gasesc o familie potrivita. Din cand in cand incerc sa-i obisnuiesc pe pisoii mei cu prezenta ei, dar motanul Petrica e neinduplecat.
In fiecare seara o chem cu voce joasa ( Suzi-suzi…) si o caut cu privirea de la fereastra mea. Nu ma linistesc pana nu vad in gradina silueta ei, usor de recunoscut dupa pata de pe spate, ca o pana alba, contrastand cu blanita aurie.
A venit o boare de toamna si parca zilele fara griji s-au dus: au inceput sa aiba loc drame in gradinita. O parte din gradina a fost asfaltata si s-a transformat in parcare. Nu mai exista un spatiu sigur de jur-imprejurul cladirii, nici pentru cuvantatoare, nici pentru necuvantatoare. Pisoiul cel negru a fost muscat de un caine intr-o noapte si nu a supravietuit, iar pisica-mama a fost calcata de o masina in parcarea de langa bloc. Intr-o seara silueta gratioasa cu pana alba a Suzicai nu mai apare in gradina. O caut in zadar. O vad a doua zi, dar fuge de mine; o fuga greoaie, schiopatand. Intr-un tarziu se apropie din nou si astfel ajungem iar la doctor: “Are o fractura de coada, trebuie operata”. Dupa operatie Suzi se vindeca repede si o aduc de la spitalul veterinar direct acasa. Suzi are un fel de abajur in jurul capului ca sa nu isi poata scoate pansamentul si firele. Din aceasta cauza nu se poate spala pe fata si pe urechi si cand ii sterg eu fetisoara sta in extaz si toarce. Incet-incet ii creste si blanita: are un muguras de coada, ca un iepuras. “Parca e un capibara” imi spune cineva. Dar Suzi nu stie si nu-i pasa: e un animal fericit, care vrea sa traiasca si sa se bucure de fiecare zi. Se misca la fel de agil si de gratios si s-ar juca tot timpul. E cea mai jucausa pisicuta care a stat in casa noastra, daruieste si tanjeste dupa afectiune. Din pacate, de cand a venit la noi, sta in izolare, in camera ei, pentru ca motanul Petrica ii pandeste fiecare respiratie. Cand intram la ea in camera Suzi sare, se rostogoleste, ne spala pe maini, ne cheama cu labuta s-o alintam. Totul pana la Petrica. De opt luni de zile Suzi sta inchisa intr-o camera, separata de motanul Petrica prin doua randuri de usi. Pentru ca si cand o simte prin usa Petrica scuipa si afuriseste. Petrica e convins ca ne apara de un mare pericol atunci cand lupta cu toate fortele lui impotriva intrusei din biblioteca. Se uita la mine, cu urechile date pe spate, cu privirea plina de repros, cand ii spun ca Suzi ne e prietena. Iar mie mi se rupe inima pentru ca am impartit atatea, si bune si rele ale vietii, cu motanul Petrica. Caut pe net si citesc tot felul de sfaturi pentru introducerea unei noi pisici intr-o casa cu pisici si procedez intocmai: usa la camera Suzicai este intredeschisa, cat pisicile sa se adulmece si sa interactioneze, fara ca Petrica sa o poata rani. Cleo, mica birmaneza, e cand cu unul cand cu altul; e prietenoasa si se joaca impreuna cu Suzi in fiecare zi. Trec astfel doua luni aproape si Petrica primeste mancare cand o vede pe Suzi, ca sa o asocieze cu o situatie placuta. Apoi, Suzi isi petrece ziua in spatiul lui Petrica, in vreme ce Petrica trece temporar in camera ei , cu usa intredeschisa, cat sa se adulmece reciproc; ca sa devina mai putin teritorial (asa spun specialistii!!). Facem asta timp de o luna. Apoi in fiecare zi Suzi sta intr-o cusca de expozitie, cu noi la televizor, in timp ce Petrica se plimba liber; alteori Petrica e in cusca (se pare ca-i place si intra singur!) si Suzica se plimba prin camera. Adora televizorul! A trecut inca o luna si Petrica pare sa se fi obisnuit cu pisicuta; picoteste in prezenta ei, toarce, uneori parca s-ar juca cu ea. Intr-o zi las usita deschisa si Suzi se strecoara cu timidate afara. Suzi se refugiaza repede in adapostul ei cand motanul devine agresiv. Asta daca mai apuca. Altfel doar aspiratorul de praf il face pe Petrica sa uite de “dusmanca” si sa fuga. Aproape in fiecare zi e cate o lupta urata intre motanul de 8 kg si mica pisicuta si ma decid sa stopez orice incercare de a-i mai apropia. Petrica are 9 ani, e castrat de la un an si s-a adaptat foarte usor cu birmaneza Cleo, dar cu Suzi pare sa nu fie nici o sansa: Intre cei doi sunt intotdeauna 2 usi inchise; cand si cand ma incurc in usi si motanul se strecoara ca sa-i mai administreze o corectie bietei pisicute. Asa a mai trecut aproape un an. Pentru doua luni, am mai avut o prietena cu noi: Aluna, o catelusa de cateva luni, un metis de lup, tot din fata blocului, aflata in convalescenta dupa castrare. Suzi s-a imprietenit extraordinar cu Aluna-luna. Petrica nu a indraznit niciodata sa treaca granita spre spatiul pazit de catelusa, iar pisicuta s-a simtit in siguranta. Dar Alunica a stat la noi doar doua luni; Suzi inca o mai cauta pe prietena ei…..
Suzi e un animal frumos, curat, cuminte, jucaus, iubitor, interactioneaza extraordinar de bine cu oamenii si cu animale care nu sunt agresive fata de ea. E sanatoasa, castrata si vaccinata. Are nevoie de stapani buni care sa o ingrijeasca, sa o iubeasca si sa primeasca toata bucuria pe care ea o poate aduce intr-o casa. Cine? Cine?
Cornelia Ceianu, Bucuresti

(mobil: 0743652791)






Sursa: Adoptiipisici.ro
4 comentarii

Sper ca pisicuta sa-si gaseasca un camin, merita. Eu am 3 pisici si un motan si am reusit sa le fac sa se inteleaga, si doi catei care nu au nici o problema cu pisicile. Norocul meu…

Ar trebuii sa incerci sa il izolezi pe motan, sa il certi si sa ii dai peste urechi. Orice animal poate fi educat cu cateva excepti. Una din ele este pisica cu puii, care putin probabil va deveni toleranta cu un motan in preajma. In rest …
Momentan am 5 extra musafiri pe langa pisicile mele. Motanul meu ii accepta, pisica nu. Ii hashaie, ii scuipa, maraie etc etc. Dar nu are curajul sa dea cu gheara pe bune. De prima oara cand a incercat am ridicat tonul vocii la ea, am certato, am inchiso in baie in intuneric. A priceput. Acum nu ii suporta, dar stie ca nu are ce face !

RESPECTELE MELE….

Suzi a murit anul acesta. Am ramas cu povestea ei si cu tristetea nesfarsita…

Esti ecologist, eco-friendly sau fan Captain Planet? Atunci urmareste recomandarile EcoMagazin pe Facebook sau aboneaza-te la newsletter. EcoMagazin.ro promoveaza activ practicile ecologice si campaniile societatii civile inca din 2007.